Citat de Tudor Arghezi

“M-a turburat întotdeauna, ca unul din mistere, putinta ca e câinele prezent în viata noastra. Fara om si fara câine, câinele si omul ar fi niste pribegi. Pentru moralul omului, prietenul lui de la use si din odaie, e o mângâiere, un sprijin, un aliat, zadarnic asteptat dintre semenii perversi, uneltitori, veninosi, tradatori. Câinele e permanent cu tine, lânga tine, pâna la moarte, singurul tovaras care moare odata cu tine, culcat pe mormântul tau.
Te uiti în ochii lui: te întelege si tu nu cauti sa-l întelegi. Inima lui ti-e daruita fara conditii si peste împrejurari: câinele-i o prelungire a fiintei tale sufletesti – si tu îl chinuiesti, îl bati, îl prinzi cu latul si-l ucizi.
Primarii… îi stârpesc cu otrava, stapânii îi gonesc, se ridica impozite pe câini, oamenii stiintifici si docenti vor sa-ti ia catelul din brate si câinele din lant ca sa te ocroteasca de o prostie din capul lor sterp. S-a nascocit, pentru flatarea simtului de conservare a omului de prisos, primejdia turbarii, principiu municipal, aproape dogma de Stat.
De ce e câinele impur chiar pentru Charles Baudelaire, unul din cei mai impuri dintre oameni? Nu pute omul? Nu-i pute gura, stomacul, intestinul? Picioarele nu-i put? Si ce constiinta poate fi mai spurcata decât a omului, degradat si infect cu atât mai mult cu cît se înalta mai sus, ministru, presedinte, barbat de stat, potentat si javra, si cu cît îsi stropeste stârvul îmbaiat, cu parfumele filosofilor si vaporii distilati ai violetei.
Da laba-ncoa, Grivei, voiniceste: laba ta ma cinsteste.”